Conf. univ. Turcu L. Gheorghe

       Doctor în Biologie

 

 

 

Ereditatea, evoluţia vieţuitoarelor şi Teoria Universului Pulsatoriu

 

 

 

Marile descoperiri din fizică aparţin deja trecutului secol XX. Ele se prelungesc însă şi în sec XXI mai ales prin consecinţele lor bune şi rele.

Secolul XXI va fi secolul marilor descoperiri din Biologie, care au început deja din secolul trecut, cu consecinţele lor bune şi rele.

Analizând desfăşurarea cercetărilor genetice din Biologie, care au o semnificaţie deosebită pentru ereditate şi evoluţie, se pot remarca unele fapte foarte interesante din punctul de vedere al aventurii procesului de cunoaştere.

Legile lui Mendel (Gregor Mendel 1822 – 1844, născut la Brno), care analizează transmiterea caracterelor ereditare de la părinţi la urmaşi, au fost formulate în sec XIX, când încă nu se ştia nimic despre cromozomi – elemente esenţiale în ereditate.

Abia în primii ani ai sec XX, americanul Thomas Hunt Morgan (1866-1945) elaborează Teoria cromozomială a eredităţii, contribuind astfel la naşterea unei noi ştiinţe: genetica celulară sau citogenetica.

Morgan menţionează genele, ca fiind constituienţi invizibili ai cromozomilor şi elemente esenţiale pentru transmiterea caracterelor ereditare.

În prezent se vorbeşte deja de genetica moleculară. Noţiuni ca ADN (acid dezoxiribonucleic) şi ARN (acidul ribonucleic), replicarea lor, adică despicarea în lung a fiecărei molecule de acid nucleic în două jumătăţi şi transformarea ei în două molecule identice, distribuţia şi delimitarea genelor de pe acizii nucleici, considerarea genelor ca formă codificată biochimic a informaţiei genetice, crossing-over, etc sunt predate deja în cărţile de liceu.

James D. Watson şi Francis H.C, Crick de la Universitatea din Cambridge au luat în 1962 Premiul Nobel pentru descoperirea structurii ADN-ului.

Înarmat cu toate aceste cunoştinţe, omul poate să-şi explice prin cauze naturale, transmiterea caracterelor ereditare, rămânând ca supranaturalului să i se rezerve locul suprem de Cauza Cauzelor.

Explicarea prin cauze naturale este foarte tentantă pentru orice om iar pentru omul de ştiinţă, singura acceptabilă. Totuşi, la nivelul cauzelor naturale în coroborare cu cei 3 factori, evoluţiei, enunţaţi încă de Charles Darwin (1809-1882): variabilitatea, ereditatea şi selecţia, sintetizaţi în faimoasa formulare darvinistă „Struggle for life and survival of the fittest=lupta pentru viaţă şi supravieţuirea celui mai apt” se ridică numeroase probleme.

Evoluţia organismelor pe orizontală, adică diversificarea lor, la acelaşi nivel, cât şi evoluţia lor pe verticală, adică ridicarea lor pe o treaptă superioară de evoluţie faţă de cea pe care se află, ne arată că structura morfo-anatomică a lor este foarte complexă iar gradul de complexitate creşte enorm de la plantele şi animalele inferioare la plantele şi animalele superioare. Există unele fapte dificil de explicat dar mai ales timpul necesar realizării acestor structuri nu este suficient dacă ne limităm la Terra.

Ar fi trebuit un timp mult mai îndelungat pentru ca aceste structuri să se realizeze.

Putem să găsim acest timp dacă apelăm la Teoria Universului Pulsatoriu.

Constantin Brâncuşi (1876-1957) a sugerat-o premoniţional în Coloana Infinitului.

Conform Teoriei Universului Pulsatoriu, Universul este finit în timp dar infinit în spaţiu. El începe cu o mare explozie denumită de fizicienii englezi Big Bang. Apoi Universul se extinde şi se restrânge până ce un nou Big Bang va pune capăt Universului respectiv şi va începe un nou univers. Această mişcare pulsatorie de extindere şi de restrângere a universului, reprezentând o teorie cosmogonică modernă, a fost intuită pe cale filosofică de o veche teorie filosofică hindusă cunoscută sub numele de The Great Breath = marea respiraţie. Admiţând Teoria Universului Pulsatoriu evoluţia vieţuitoarelor a avut la dispoziţie un timp enorm, în care informaţia genetică putea să se pertecţioneze mereu de-a lungul universurilor repetabile.

Astfel naşterea materiei vii – vegetalia şi animalia, apărută pe o anumită treaptă de dezvoltare a materiei însăşi – mineralia şi-a desfăşurat evoluţia la nivel cosmic.

La acest nivel suprem, Informaţia, reprezintă o însuşire generală a materiei a putut să se transforme treptat în programare, iar programarea să devină astfel sinonimă cu Cauza Cauzelor, adică să exprime manifestarea Voinţei Divine.

 

Conf. Univ. Gh. L. Turcu

Dr. În Biologie

Bucureşti, 5 Martie 2006